Mi s-a pus pata! - Tia :)

Cum-necum, din Portugalia am ajuns in Dublin-ul irlandez (nu ca ar mai fi si un altul pe planeta, imposibil! :D). Bine, e un fel de a spune cum-necum, pentru ca stiu exact cum: prin Clarisaaaaaaa ;). Clarisa este comoara care la randul ei descopera comori (asa cum ii sta bine unei comori, desigur :P) si e extrem de generoasa si le imparte cu noi toti :).



Deci, Dublin. Ploaie, frig, bere, verde crud, James Joyce... si Tia O'Connor :). Romanca si ea, cum altfel ;), locuieste la Dublin impreuna cu sotul si catelul Ursulica (adorabila - e fetita, o puteti cunoaste pe Facebook :P) si creeaza albume su-per-be!!! Si nu numai, canta in cor (a cantat in corul Madrigal timp de 12 ani!!), croseteaza, tricoteaza si sunt sigura ca mai face si multe alte lucruri frumoase. Pe Tia o cunosc mai putin (din nou, doar virtual), Clarisa o cunoaste ceva mai bine, dar stiu un lucru: albumele ei sunt de pe alta planeta, atat sunt de frumoase! Si asta doar din poze, imi dau seama cat de frumoase sunt de fapt in realitate! Mai e nevoie sa spun ca sunt unicat?



Ah, cu siguranta insa e nevoie si vreau sa mai spun ceva, deloc de neglijat: pentru multe dintre albumele ei, Tia foloseste hartie facuta de ea! Deci, inca o data: HARTIE FACUTA DE EA! Va imaginati voi chestia asta? Tia face hartie, nu stiu cat se chinuie (din nou vad ca rima-i frate cu romanu' sau mai bine zis, cu romanca de mine :D), dar rezultatul este incredibil!



Uitandu-ma prin albumele ei, imi dau seama ca sunt perfecte pentru ocazii speciale cum ar fi zile de nastere, casatorii, bebei si aniversari de tot felul si sunt minunate pentru a fi oferite cadou in astfel de ocazii sau pur si simplu fara nici o ocazie, doar de drag :).





Pentru a face o comanda sau pentru mai multe detalii interesante, puteti sa o contactati direct pe Tia aici.

Mi s-a pus pata! - Raluca :)

La scurt timp dupa ce am inceput sa pun la cale cu Clarisa colaborarea de care va spuneam in postarea precedenta, am descoperit-o pe Raluca Veber, prietena buna a Clarisei si oarecum vecina cu ea la malul oceanului in Portocalia. Tot romanca.



Si cand am descoperit-o, am ramas cu gura cascata si am cazut in fund de uimire. Raluca face bijuterii inspirate din placile de faianta decorate in stilul traditional portughez numit Azulejo. Bijuteriile sunt o incantare! Ceva cu totul unic, asa cum eu nu am mai vazut pana acum, extrem de speciale, emanand o pretiozitate si o eleganta extraordinare. Si poarta in fiecare milimetru patrat parfumul Portugaliei si briza Atlanticului.



Chestia care m-a dat si mai tare pe spate este ca Raluca face bijuurile de la "firul ierbii", cum s-ar spune, adica de la zero. Modeleaza chiar ea piesele de ceramica, dintr-o pasta speciala. Le lasa sa se usuce, apoi le picteaza. Apoi iar le lasa sa se usuce. Nu stiu daca le mai face sau nu ceva inainte sa le prinda si sa le asambleze in ceea ce va rezulta intr-o bijuterie superba si eleganta (sau doua, daca e vorba de cercei :D).



Bijuteria prin care am descoperit-o pe Raluca este o caravela portugheza. O opera de arta, intr-adevar, si prima dintr-o serie de caravele care a ajuns la piesa cu nr. 4 :)! De fapt, fiecare bijuterie facuta de Raluca este o opera de arta si, ca orice opera de arta care se respecta, este unica.



Un mic amanunt: Raluca este artista cu patalama, cum tot prietena ei spunea :) (rime, rime, si iar rime :))) ). Are "la activ" liceul de arta si universitatea de arta, unde s-a facut pictorita :). Raluca este pictorita, deci :).



Asaaaaa. Si cum am descoperit-o, cum i-am zis Clarisei sa vada daca nu doreste si ea, Raluca, sa trimita niste bijuuri de-ale ei drept stoculet in Bucuresti. Si Raluca a vrut! :) Spre marea mea incantare! :) Acesta este bonusul de care va spuneam in postarea precedenta :). Si piesele Ralucai, precum cele ale Clarisei, sunt cu mult mai frumoase si mai elegante in realitate decat in poze.



Asa ca va invit din nou la joaca ;), pentru a va bucura si voi cum m-am bucurat eu cand le-am primit si cum ma bucur in fiecare zi de ele admirandu-le si mangaindu-le. Efectul "bucuros" este garantat, va asigur! :)



Si, da, exista un singur mod sa va convingeti voi insiva ca nu indrug brasoave :P si sa aflati mai multe detalii referitoare la preturi sau orice altceva: contactandu-ma pe mine direct sau pe Raluca. Simplu :)



PS. Am uitat sa spun ca din seria de 4 caravele de pana acum, Caravela cu nr. 2 este a meaaaaaaaaa!! Iar Raluca mi-o va trimite cat de curand! :) Mai este nevoie sa spun ca nu mai pot de nerabdare pana vine? :P



PS 2. Vreau sa mai spun ceva foarte important: le multumesc enorm si Ralucai si Clarisei pentru ca au avut increderea de a-mi trimite si lasa pe mana unele dintre, probabil, cele mai dragi lucruri facute de ele, fara sa ma fi vazut vreodata la fatsa decat in poze, pentru ca noi in continuare ne cunoastem doar virtual. Multumesc!

Mi s-a pus pata! - Clarisa ;)

Acum vreo luna si ceva mi s-a pus pata!! O pata mare si colorata in toate culorile pamantului, ale soarelui portughez si ale Atlanticului :). O pata care se cheama Coryamor.



O cunosteam virtual pe Clarisa de vreo 3 ani si ceva cand inca mai locuiam in Qatar si cand amandoua ne dadeam pe un anumit blog politic colectiv, unde "colectivii" mai scapau si cate-o postare cu un apus de soare, cu ceva poze de prin vacante, cu vreo melodie mistoaca, despre vreo carte... Clarisa era (si mai este inca :) traducator si locuieste in Portugalia pe malul marii. La un moment dat, dupa ce m-am intors din Qatar si locuiam deja in Romania, ne-a spus ca la Festivalul International de Literatura care se tinea la Muzeul Taranului Roman din Bucu se va lansa o carte tradusa de ea a unui autor de care nu auzisem pana atunci. Autorul, portughez, desigur, urma sa fie prezent in carne si oase pentru a-si lansa cartea. Traducatoarea, Clarisa, romanca, nu. Si atunci, si-a trimis solii, pe noi si pe alti prieteni ai blogului ei (pe atunci, Facebook-ul nu era atat de popular). Deci, ne-am dus la Festival si ne-am simtit extraordinar! (oh, am inceput sa vorbesc in rime :P).



Dupa aceasta intamplare, am inceput sa o vizitez ceva mai des pe Clarisa pe blogu-i si asa am aflat ca ea face si bijuterii. Colorate, foarte frumoase si unicate. Nu exista doua la fel. Inele, coliere, bratari, cercelusi... Din lemn, din sarma, din pietre, din ceramica, din vopsea colorata :D ... Nu am aprofundat acest subiect din tot felul de motive, irelevante pentru povestirea noastra. La un moment dat ne-am imprietenit si pe Facebook, cum era si firesc :), si acolo am vazut din nou bijuuri frumoase si colorate, si noua colectie...



Si acum vreo luna, nu stiu cum si de unde citire, am intrebat-o hodoronc-tronc daca are si ceva bijuuri in Romania pe la cineva - vreau sa spun, un fel de stoc, asa - care sa fie disponibile pentru vedere, probare, etc., stiti voi ;). Si mi-a zis ca nu, ca a avut, dar nu mai are, dar de ce intreb? Pai intrebam pentru ca brusc mi se pusese pata si le voiam! Le voiam pe cat mai multe! Pe toate, de fapt! :D



Si daca le-am vrut, le-am avut :). I-am propus Clarisei ca, daca ea doreste si considera util, eu pot sa devin "filiala" ei in Romania, cu "sediul" in Bucuresti ;). Si ea a dorit! Asa ca intr-o buna zi cu soare, dupa o asteptare infrigurata, am primit din Portocalia o cutie maricica plina cu minuni. Cu minunile facute de Clarisa si cu un bonus la care nici nu am visat in momentul in care am pus la cale aceasta "afacere". Despre bonus, insa, in articolul viitor.



Deci, in concluzie, am la mine un stoculet de bijuuri unicat gata sa fie vazute in carne si oase - pentru ca sunt muuult mai frumoase in realitate decat in poze, este o realitate - , atinse, mangaiate, mirosite, gustate, probate si cumparate de catre voi. Sau pentru voi ;). Sau pentru a le oferi cadou :). Pentru a va putea juca cu aceste minuni ;), pentru a comanda sau pentru mai multe detalii referitoare la preturi sau la orice altceva trebuie doar sa ma contactati pe mine direct sau pe Clarisa. Simplu :)





Asa ca, va invit la joaca, ce ziceti? :)

Enescu la Bookfest 2012

De ziua bimbirasilor :), adica vineri pe 1 iunie, am fost sa citesc cu voce tare, in public, pentru copiii bolnavi, la Targul de Carte Bookfest, in cadrul unui proiect al Booktopia. Cum adica?



Pai, cu vreo saptamana inainte ma trezesc cu o postare pe profilul meu de Facebook de la duamna, prietena mea Ana, zisa Marin, cum ca nu ma bag si eu in asta daca tot sunt dependenta de citit? (era linkul cu proiectul). Zis si facut, m-am bagat. Adica m-am inscris pe site-ul proiectului cu cartea din care urma sa cetesc - Amintirile lui George Enescu (culese de) de Bernard Gavoty, editie bilingva franceza-romana, despre care voi spune cate ceva un pic mai jos -, cu nume, prenume, email etc. Si am asteptat sa vina ziua Z.



Ziua Z a venit, ne-am prezentat la locul faptei amandoua ca florile si ne-am pus la rand cu cartile si aparatele foto in brate - pentru a ne imortaliza una pe alta, of course, avand in vedere ca nici una din noi nu mai comisese asa ceva inainte. Ceea ce am si facut. Cititul s-a produs in fata camerelor de luat vederi care transmiteau in direct pe net. Fiecare cititor mergea la tribuna mov, lua un microfon in mana si se producea :D. Asa am facut si noi. M-a mirat faptul ca eu nu am avut emotii deloc, ci chiar m-am simtit in largul meu. Ba chiar m-a cam enervat cand a trebuit sa ma opresc. Dupa ce ne-am produs la tribuna violet, fiecare am primit o sacosa mov ca tribuna cu o sticla de apa de la sponsor. Frumos. Sigur, eu speram sa fie niscai carti in loc de apa, dar vrabia viseaza si ea malai, ce sa faca. Si gata.



Acum doua vorbe despre carte. Foarte frumoasa! Calma, lina, densa, plina de muzica. In 1951 Bernard Gavoty a prezentat la Radiodifuziunea Franceza douazeci de Convorbiri cu Geoarge Enescu, sub forma de interviu, adica intrebari si raspunsuri. Cartea de fata este de fapt punerea cap la cap a acestor convorbiri intr-o poveste care curge. Practic, in aceasta carte Enescu isi povesteste propria viata de cand era copil si pana la momentul cand povesteste. Amintiri, amintiri, toate impanate cu muzica si muzicieni. Acest om respira muzica, o muzica ce era cu mult inaintea timpului sau.

Un lucru care m-a impresionat a fost faptul ca el ajunsese sa isi urasca vioara, el, care era un mare virtuoz al acestui instrument a carui arta o dusese la perfectiune. De ce o ura, deci? Pentru ca ii lua din timpul pentru compus. El voia sa compuna, sa compuna si iar sa compuna. Insa trebuia sa si traiasca, iar vioara i-a adus painea cea de toate zilele.

Lucrul care m-a impresionat insa cel mai mult a fost faptul ca el a compus Rapsodia Romana, la ce varsta credeti? La 20 de ani! Super! A fost intr-adevar genial!

Am aflat multe despre Enescu din aceasta carte. Pana acum era doar un fel de monstru sacru undeva acolo sus despre care nu stiam mai nimic. Acum stiu ceva mai multe si il apreciez cu atat mai mult.

(Autor: Bernard Gavoty, George Enescu; editura: Curtea Veche Publishing Bucuresti 2005, editie aniversara aparuta cu sprijinul ICR; nr. de pagini: 372; traducere din franceza: Elena Bulai; pret orientativ: 20 lei)