marți, 25 februarie 2014

Nietzsche, un ateu?




Asa grait-a Zarathustra si zau ca m-a dat pe spate cu ce spus-a, pe bune. O carte care m-a impresionat foarte tare, de unde ma gandeam ca va fi din cale-afara de greoaie si plicticoasa. O carte energica, vie, care iti da vigoare si speranta (desi, paradoxal, sau poate nu, autorul sau a fost un om bolnav toata viata lui).


Citind-o, mai ales in prima parte, nu m-am putut opri sa nu ma gandesc: oare Nietzsche a fost precursorul nazismului? M-am lamurit pe parcurs ca nu a fost deloc asa. De fapt, toata cartea e plina de simboluri pe care insa ajungi sa le intelegi pe masura ce citesti si astfel iti dai seama ca Supraomul propovaduit de autor nu are nicio legatura cu acea rasa superioara propovaduita de nazism. Supraomul lui Nietzsche era un om puternic spiritual si nu fizic, si prin asta, un om mai bun decat omul actual. Desigur, insa, asta nu l-a impiedicat pe Hitler sa-i "aresteze" ideile si sa-l infatiseze ca pe un precursor al nazismului (cu ajutorul neprecupetit al surorii lui Nietzsche, nazista infocata, care i-a falsificat mult opera, in totala contradictie cu ideile fratelui sau) . Saracul Nietzsche! :(


De asemenea, Nietzsche a fost ateu si Zarathustra se considera a fi o opera ateista pentru ca, nu-i asa, "Dumnezeu este mort". Si totusi. Totusi, eu vad lucrurile altfel, de fapt, chiar invers. Eu am vazut altceva in Zarathustra. Dupa mine, el nu este impotriva lui Dumnezeu, ci impotriva ipocriziei: a preotilor, a bisericii, in general a tuturor celor care se considera a fi buni pentru ca sunt credinciosi si milosi. Sau a tuturor acelora care sunt credinciosi si milosi pentru a fi considerati de altii si in primul rand de ei insisi, buni. E scarbit de astfel de personaje si la fel sunt si eu, desi eu sunt foarte credincioasa. Nietzsche (Zarathustra) iubea libertatea, dar ce este crestinismul altceva decat totala libertate a omului sa faca ce vrea (asumandu-si, desigur, consecintele)? Si asa mai departe.

O idee care mi-a placut mult in carte este aceea de timp si nu atat de spatiu: se vorbeste de tara viitorului, de tara prezentului, de calatoria intre ele :)


Insa, atentie mare! Daca va cade in mana editia Humanitas, a 3-a, din anul 2000, cu prefata de Stefan Augustin Doinas (cea din fotografia de mai jos), si va da prin cap, asa cum mi-a dat mie, sa cititi mai intai prefata ca sa intelegeti mai bine ceea ce urmeaza sa cititi, NU o faceti. Apucati-va sa cititi direct cartea. De ce? Pai, cu tot respectul, prefata este intr-adevar cea greoaie si plicticoasa, nu cartea. Doinas foloseste termeni pretiosi, elitisti, plictisitori, greoi intr-o prefata luuuuunga cat o zi de post. Imposibil de citit de catre un om normal fara sa adoarma sau fara sa il ia o durere de cap si o frustrare maxime. Asa ca am lasat-o balta si am trecut la Nietzsche, care este nemaipomenit.

Recomand cu mare entuziasm cartea. Nu este de citit in tren, cu siguranta, nu. Trebuie sa ii acorzi atentie. Trebuie sa fii odihnit si cu chef. Trebuie sa i te dedici. Dar te va rasplati pe masura. Ma gandesc deja sa o recitesc la un moment dat, si nu spun asta despre foarte multe carti. Imi este deja dor de Zarathustra.


Iata si un link cu ceva informatii interesante:

De asemenea, daca aveti ocazia si nu ati facut-o pana acum, uitati-va si la filmul Plansul lui Nietzsche. Sau cititi romanul lui Yalom cu acelasi titlu.

(Autor: Friederich Nietzsche; editura: Humanitas, Bucuresti 2000, nr. de pagini: 387; traducerea din germana: Stefan Augustin Doinas; pret original: 59.000 lei, pretul de acum: in jur de 14 lei)


Later edit cu COCO BONGO :) Dupa cum mai spuneam aici si aici, din ianuarie 2016 m-am apucat de inventat Basmalutele Fericite COCO BONGO, asa incat o sa va arat cate o basmaluta la (aproape) fiecare postare de aici, de pe blog, inclusiv prin redecorarea unor postari mai vechi (cum este si aceasta), reinprospatandu-le astfel :) Legatura - probabil aparent inexistenta - dintre basmalute si carti este aceea ca ambele sunt lucruri - de fapt, activitati, mai curand - care pe mine ma fac nespus de fericita. Asa ca m-am gandit ca e posibil sa-i faca si pe altii fericiti. Cum spuneam si in prezentarea COCO BONGO de pe Facebook, imi doresc ca aceasta sa fie contributia mea patrata (pentru ca basmalutele sunt patrate :) ) de fericire, veselie, iubire si culoare in lume. :) De aceea si nu numai, COCO BONGO este, nici mai mult, nici mai putin, Fericire la Patrat :)


In cazul in care iti face cu ochiul vreuna dintre basmalutele prezentate pe acest blog, vrei sa mai vezi si alte modele, ai in minte un model cu totul nou de basmaluta sau pur si simplu esti curios (sau curioasa :D ) cu ce se mananca ele, ţup-ţup aici, pe pagina lor si numai a lor. :)


COCO BONGO - Fericire la Patrat!

Niciun comentariu: