Sunt din cale-afara de entuziasmata de ultima carte pe care am citit-o! Asta si pentru ca nu aveam mari asteptari de la ea, recunosc. O carte de altfel foarte frumos legata, cu o coperta roscat inchis si titlul scris cu auriu, cu foi galbui, nu albe, pentru a le fi mai usor ochilor sa o parcurga. O placere sa o atingi, sa o rasfoiesti, sa o adulmeci, mmmmm......!
Cum am deschis-o mi-am dat seama ca este despre... niste tarani. Un subiect care nu imi este foarte apetisant in general, insa fara vreun motiv aparte. Asa ca am tot amanat-o si am lasat-o pe lista de asteptare o vreme. Pana acum cateva zile.
Era pentru pentru prima data cand citeam ceva de Dinu Sararu. Auzisem de el, fusesem la spectacole ale Teatrului Mic pe vremurile cand el era director (inainte de '89), stiam ca a scris carti si ca era in general un personaj controversat, dar cam atat.
Atat Iarba vantului cat si Crima pentru pamant se petrec in satul Cornu Caprei de pe Valea Cernei din apropiere de Horezu, prima povestire in vara lui 1989, deci inainte, a doua in primavara lui 1990, dupa. Fiecare dintre ele are cate un personaj principal, un locuitor al satului, in jurul caruia se invarte actiunea. Matul - carciuma satului - este locul de intalnire unde se discuta de toate pentru toti, atat inainte cat si dupa. Dialogurile sunt spumoase si personajele bine conturate, chiar si prin numele lor: Gaita, Visina, Spuma al mic, Temelie, Usurelu, popa Pruna, Cursfant, Mucălăii, Radu Hogea Jidanul, Vulpenaru. Frazele sunt lungi si timpii povestirii se pot schimba in cadrul unei singure fraze, prezentul cu amintirile si cu visarile (planurile de viitor) se intercaleaza, fara insa a face naratiunea obositoare sau greu de urmarit. Actiunea se desfasoara alene spre deznodamantul care este totusi implacabil. Norii care-l prevestesc aproape ca nu se simt la inceput (desi unele semne sunt), pentru a deveni din ce in ce mai apasatori si mai evidenti spre sfarsit. In Crima pentru pamant povestea este practic formata din povestile fiecarui personaj si/sau martor in parte, montate la un loc intr-un tot unitar. La sat, justitia divina si legea pamantului nu iarta. Dupa parerea mea, avem de-aface cu veritabile romane politiste in care personajele sunt taranii locuitori ai Cornului Caprei.
Spre rusinea mea, nu am citit Morometii lui Marin Preda, desi stiu multe despre ei. Resimt acum acest fapt ca pe o mare lipsa, as fi vrut, as fi fost curioasa sa pot face o comparatie intre satul lui Marin Preda si cel al lui Dinu Sararu, desi nu pare sa existe o diferenta de baza, majora, intre cele doua, chiar luand in considerare timpurile diferite ale celor doua carti. Mai mult, la fel cu prima parte a Morometilor, actiunea din Crima pentru pamant se petrece practic intr-o singura zi.
Impreuna cu volumul Niste tarani scris in 1974, primul sau roman, puternic controversat dupa 1989, care i-a adus insa si consacrarea ca romancier, cele doua lucrari (aparute in 1993 si, respectiv in 1996) fac parte din asa numita Trilogie taraneasca, aparuta ca atare in 1996, cand a si aparut prima data Crima..., urmand ca aceasta din urma sa apara sub forma de piesa de teatru in 1997.
Dupa parerea mea personala, indiferent cat ar fi de controversat si din ce motive, Dinu Sararu este un romancier de exceptie, extrem de talentat, care m-a prins in mrejele lui definitiv. Are un talent deosebit de "uneltitor" de personaje, actiuni si intrigi pe care le povesteste intr-un stil propriu care te prinde cat ai clipi si care te face sa nu mai poti sa lasi cartea din mana decat cu greu. Vreau sa citesc si Niste tarani neaparat de indata ce voi face rost de ea, sper cat mai curand.
(Autor: Dinu Sararu; editura: Adevarul Holding 2010; nr. de pagini: 444; pret original: 40 lei / 20 lei cu reducere)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu