
Am terminat de citit "Cel mai iubit dintre pamanteni" de vreo 2 luni cred si in continuare nu prea stiu ce sa scriu despre ea. Nu ca trebuie sa scriu ceva neaparat, pentru ca nimic nu trebuie, din fericire. Ci vreau eu sa scriu, blogul asta e ca un fel de jurnal al literaturii mele personale, asa l-am privit cand mi-a fost facut cadou :)... ca pe o provocare...
Filmul "Cel mai iubit..." l-am vazut chiar la inceputul anilor '90, cand a aparut. Mi-a placut si mi s-a parut un film bun, insa mi-a ramas in minte ca un film politic, poate si din cauza ca era foarte curand aparut dupa decembrie '89 si toti aveam numai politica in cap. Ma rog, cam toti cei din jurul meu, vreau sa zic.
Citind cartea acum, m-a surprins foarte tare sa aflu ca ea, cartea, nu este deloc asa, si m-am cam confuzat putin, intrebandu-ma: filmul chiar este unul care pune accentul pe politic, sau doar mi s-a parut mie asa atunci? (pentru ca nu l-am mai revazut). Nu stiu, insa in carte politicul este doar un fundal pentru povestea care se desfasoara in prim plan, povestea lui Victor Petrini povestita de el insusi. Un fundal care desigur ca ii afecteaza viata.
Petrini a avut "sansa" sa traiasca si in perioada interbelica si dupa razboi, in plina era stalinista, cand nu i-a ajutat prea mult faptul ca era o persoana cu o gandire dura si directa, desi nu pentru asta a fost inchis si trimis la munca silnica in minele de plumb. Povestea insa nu este despre aceasta era care l-a cuprins si pe Petrini, ci despre Petrini care a fost afectat si de aceasta era, asa cum a fost afectat si influentat de multe altele in viata sa, si mai ales de iubire sau de lipsa ei.
Eu cred ca "Cel mai iubit..." povesteste de fapt viata unui barbat vazuta prin filtrul iubirilor sale. Dragostea este elementul principal aici, poate chiar personajul principal, as indrazni sa spun, de cand Petrini era adolescent si pana cand devine un barbat matur avand propriul sau copil (fetita sa, Silvia). Dragostea sau lipsa ei l-a afectat, la urcat, l-a coborat, l-a dat chiar cu capul de pereti, aducandu-l in inchisoare pentru a doua oara in viata sa, pentru crima. Nu o crima pasionala, stati linistiti, ci una accidentala si deci cu atat mai stupida.
Concluzia sa dupa toate cele pe care le-a trait? Apocaliptica intr-un fel: "...daca dragoste nu e, nimic nu e!..." Genial, sau ce? Desigur, cu totii cunoastem fraza asta celebra (fie si doar pentru faptul ca cineva a scris un cantec cu acest refren) si super-adevarata, insa fratilor, nu cantaretul Gh. Gheorghiu a inventat-o, ci Marin Preda. ;) (stiu ca stiati, dar sunt intr-o dispozitie rautacioasa, ce sa fac... :P).
In sfarsit, editia pe care am citit-o eu este aparuta inainte de '89 si are o prefata luuuuunga scrisa de Eugen Simion. Interesanta, desi mie nu numai ca nu mi-a placut, dar am multe de combatut la ea, insa din nou, ca si in cazul "Poezii"-ilor lui Bacovia, trebuie sa le dam vremurilor ce este al vremurilor... (In paranteza fie spus, am mai nou o manie sa citesc prefetele si postfetele cartilor daca acestea exista si sa carcotesc despre ele cu cei mai apropiati mie, desi in scoala nu le puteam suferi; mai imbatranim, de! :P). As fi insa curioasa sa citesc o prefata la "Cel mai iubit..." scrisa dupa '89, poate tot de Eugen Simion, de ce nu? Ma intreb daca exista asa ceva, stie cineva ceva? Sa fac o analiza comparativa a prefetelor la "Cel mai iubit dintre pamanteni"! :D Uau, ce-am zis-o, frate! Dar adevarul e ca mi-ar placea :).
Si vreau si eu sa inchei cu un gand in care cred din toate puterile mele si din toata fiinta mea si am sa cred pana la sfarsitul zilelor mele si dupa aceea: "...daca dragoste nu e, nimic nu e!" Parerea mea si a lui Marin Preda!
(Autor: Marin Preda; editura: Cartea Romaneasca 1984; nr. volume: 3; nr. de pagini: 475, 420, 315; pret original: 55 lei)