Paradisul este intr-adevar dupa colt?

Desi voiam sa scriu azi despre Salman Rushdie care ma "bantuie" de cateva postari incoace, o sa il aman din nou pentru un motiv bine intemeiat.

Am aflat ieri ca Mario Vargas Llosa este noul laureat al premiului Nobel pentru literartura al acestui an, motiv pentru care m-am gandit sa il onorez si eu pe acest blog scriind despre "Paradisul de dupa colt".


Este o carte care m-a intrigat putin. Povesteste in paralel viata lui Gauguin si a bunicii lui pe nume Flora Tristan, alternand capitolele, unul despre ea, unul despre el. Ce doi nu s-au intalnit niciodata si nici nu s-au cunoscut. Cele doua povesti nu au nici o legatura (aparenta) una cu cealalta, in afara faptului ca amandoi au fost niste neintelesi ai lumii in care traiau si, poate tocmai de aceea, niste revoltati si deschizatori de drumuri. Insa in timp ce Flora a facut asta militand si implicandu-se activ, Gauguin a facut-o... retragandu-se si lasand totul balta. Totul - lumea din jurul sau, familia, slujba de broker, civilizatia -, in afara de pictura sa, careia i s-a dedicat in intregime.


Recunosc cu sinceritate ca m-a iritat putin (mai mult) aceasta alternanta de povesti, in sensul ca a lui Koke (porecla tahitiana a lui Gauguin) mi s-a parut foarte interesanta, pe cand a Florei nu m-a interesat deloc. Desigur, este o chestiune de gust personal, insa am devorat pur si simplu capitolele despre Gauguin, pe cand de celelalte abia asteptam sa scap. Nu stiu sa spun de ce pentru ca stilul scriitoricesc pare a fi acelasi. Insa asta a fost, probabil ca Flora nu este pur si simplu genul meu de personaj, atata tot. Da, de fapt, asta este cu siguranta. Si ceea ce m-a enervat cel mai tare si mai tare este ca ma asteptam ca pana la sfarsit cele doua povesti sa se lege cumva, lucru care nu s-a intamplat. Au ramas total paralele.


Insa pasajele despre Koke sunt nemaipomenite, cu scene si descrieri foarte plastice, realiste, lipsite de tabuuri si prin asta chiar intrigante pe alocuri (mai ales cea despre o relatie homosexuala pe care a avut-o in Tahiti, dar si cele despre relatiile cu diversele femei, tahitiene sau nu, din viata sa).


Concluzia este ca, desi nu face parte dintre favoritele mele, "Paradisul de dupa colt" chiar merita citita, insa alaturarea intr-o singura carte a celor doua povesti in opinia mea este nefericita si scade valoarea ei. Asta este umila mea parere de profana despre cartea unui proaspat detinator al Nobel-ului pentru literatura :)



(Autor: Mario Vargas Llosa; editura: Humanitas 2005; nr. de pagini: 396; traducere din spaniola: Mariana Sipos; pret orientativ: 32 lei)

PS - Nu in ultimul rand, am avut surpriza deosebit de placuta sa constat ca traducerea din spaniola a fost facuta de doamna Mariana Sipos, profesoara mea de Limba si literatura romana in clasele 5-8, un dascal impecabil, pe care am iubit-o si o iubesc in continuare foarte mult, desi nu am mai intalnit-o de foarte mult timp :)