marți, 5 octombrie 2010

Alchimistul si Coelho



Am citit cartea asta in septembrie 2002. Daca nu ma-nsel, pe-atunci era foarte la moda, cred ca aparuse in Romania si in romana de curand, se montase si o piesa la National dupa cartea respectiva, piesa pe care n-am vazut-o niciodata. In parte si pentru ca era atunci o isterie generala, lumea se batea pe bilete (metaforic vorbind, of course; cred :) si vorbea numai despre asta. Iar mie nu-mi place sa ma bat pentru nimic si nici sa ma isterizez in masa. Si mai eram si-n criza de bani.

Asa ca am incercat sa fac rost de carte si sa o citesc, unu, pentru ca ea era de fapt originalul (si nu piesa de teatru) si doi, pentru ca ar fi fost mai ieftina si mai fara "bataie". Asa ca mi-am intrebat cea mai buna prietena de atunci, care si ea era o mare cititoare si aveam si gusturi asemanatoare, daca nu cumva o are. Ba da, o avea, si mai mult, in doua exemplare. Iar pe unul mi l-a daruit mie, lucru pentru care-i multumesc si acum, pe aceasta cale :)


Ce m-a facut dupa atata timp sa vorbesc despre ea tocmai acum, cand nu mai e la moda (cu toate ca Paulo Coelho este inca foarte la moda din cate-mi dau seama)? Postarea precedenta si zisa lui Rushdie pe care o citam acolo. Pentru ca in Alchimistul este vorba despre un baiat care strabate lumea-ntreaga (nu si India, de data asta :) doar pentru ca intr-un final sa gaseasca ceea ce cauta... la poarta casei sale.

Si mai mult. Tot asa mi s-a intamplat si mie. In acelasi an si aceeasi luna am plecat, tot in desert ca si baiatul din carte, sa caut ceea ce voiam si nu gaseam acasa. Nu era vorba despre vreo intelepciune adanca, ci despre o viata mai buna, financiar vorbind. Si dupa 7 ani, cand mai grei, cand mai buni, de stat in desert am gasit acea intelepciune pe care nici macar n-o cautam. Dar am gasit-o.


Alchimistul este o carte simpla dar geniala. Dupa parerea mea, singura carte geniala a lui Coelho si singura care merita citita. Si celelalte (le-am citit pe toate) mi-au placut, care mai mult, care mai putin, insa nu mi se par decat variatiuni palide pe aceeasi tema, a Alchimistului. Prea multe variatiuni, dupa parerea mea. Cred ca un scriitor bun trebuie sa stie cand sa se opreasca si nu sa devina lacom de succes si de bani. Fie-mi iertata comparatia, insa Coelho mi se pare ca un fel de Modern Talking, care a scos intr-o perioada foarte scurta de timp 6 albume (parca) cu cantece aproape la fel. Insa desigur, eu nu sunt nici pe departe critic literar si nici muzical, ci doar o profana.

Alchimistul a devenit cartea mea de capatai, impreuna cu inca alte trei. Acestea sunt carti pe care as putea sa le citesc de neinchipuit de multe ori si sa ma emotioneze la fel ca la inceput de fiecare data. Nu le las niciodata acasa cand plec mai departe si nu le imprumut nimanui decat in familie.

Alchimistul este pur si simplu o carte care trebuie citita.




(Autor: Paulo Coelho; editura: Nemira 2000 editia a II-a; nr. de pagini: 217; traducere din portugheza: Micaela Ghitescu; pret orientativ: 24 lei)

Niciun comentariu: