duminică, 14 august 2016

Iubire sau Distanta? Sau ambele?


A circulat de curand pe net un articol pe care nu l-am citit :D, al carui titlu era ceva de genul: Prea multi oameni care se iubesc sunt departe unul de celalat si prea multi oameni care sunt impreuna nu se iubesc. Cum ziceam, nu l-am citit pentru ca mi s-a parut ca ar fi cam siropos. Insa m-am gandit la o chestie, si anume aceea ca eu cred ca exista o legatura intre aceste doua lucruri: distanta dintre doi oameni si iubirea dintre ei. Simplist ar fi sa spun ca este o legatura invers proportionala evidenta. Nu stiu daca este chiar asa, insa, pentru ca relatiile dintre doi oameni sunt extrem de complicate. Dar ceva-ceva adevar este in aceasta proportionalitate inversa.


Mi-am amintit astfel de o carte pe care am citit-o foaaaaarte demult, pe cand eram eleva de liceu. Adica demult! O carte extrem de cunoscuta si iubita, Elevul Dima dintr-a saptea, din care acum mai tin minte doar doua chestii: una este ca elevul asta Dima se culca cu profele :) (ma rog, cu una sigur a “comis-o”, daca nu cumva cu mai multe), iar cealalta sunt doua personaje din carte. Nu mai stiu exact cine erau aceste doua personaje in carte, ce faceau ele exact. Stiu doar ca erau sot si sotie, iar el parca ii era prof lui Dima si pictor in acelasi timp. Sau nu, nu mai stiu. In orice caz, erau mai varsta decat domn’ elev. Ei, ce mi s-a infipt in cap ca o chestie super misto despre acesti doi oameni este ca ei, desi erau casatoriti, convenisera de comun acord sa nu se mute impreuna dupa casatorie, ci sa continue sa locuiasca separat, in acelasi oras (avea fiecare casa lui, nu locuiau cu parintii :D, erau relativ bogati), pentru ca sa pastreze mereu proaspata relatia lor. Daca li se facea dor unul de altul se vizitau, ramaneau peste noapte sau chiar mai multe zile, cat aveau chef amandoi. Dupa care, fiecare inapoi la casa lui. Si erau extrem de fericiti. Si, desigur, nu aveau copii. Erau un cuplu mai mult decat modern pentru acea perioada (actiunea se petrece in perioada antebelica, daca nu ma insel). De fapt, cred ca si in zilele noastre ar fi considerati niste extraterestri :)))).


Sigur, acest roman este o fictiune, o poveste inventata (cel putin asa cred). Totusi, ideea ca doi soti sa locuiasca separat mi s-a parut atunci, adica acum dooj’ de ani, si mi se pare si acum, una excelenta. Nu in toate cazurile, dar in multe. Cred ca este dovada suprema de incredere reciproca – unul dintre ingredientele principale ale unei casnicii fericite, alaturi de iubire si respect (desi, in opinia mea, nu exista iubire reala fara respect, dar, ma rog, asta este o cu totul alta conversatie pe care o las pentru altadata). Cu alte cuvinte, eu, ca sotie (de exemplu), am libertatea totala sa fac absolut orice vreau, fara ca nimeni sa stie. Iar ceea ce vreau este sa-ti fiu fidela, sa nu te insel - desi am toata libertatea din lume sa te insel daca asta vreau, dar nu vreau - pentru ca pe tine te iubesc si nu pe altul. Absolut minunat, nu-i asa? :)


Cum am spus, nu merge in toate cazurile, nu cred ca ar merge la cuplurile cu copii, la cele in varsta etc. Dar cred tare ca, in multe cazuri, ideea asta ar salva multe mariaje.

Din pacate, insa, exista cateva mari impedimente in aplicarea ei: unul ar fi de ordin financiar – nu-si permite toata lumea sa faca asta, chiar daca, sa zicem, si-ar dori macar sa incerce; altul ar fi de ordin hormonal :D; si, in sfarsit, alt impediment, major, ar fi pur si simplu lipsa de incredere unul fata de altul, ceea ce mi se pare foarte naspa, trist, chiar. Ah, si desigur, un al patrulea impediment deloc de neglijat ar fi social, mentalitatea de tipul “nu se face asa”, “ce o sa zica lumea?”, “ce o sa zica mama?”, "ce idee!!" etc.

In afara de Elevul Dima, nu am mai vazut sau auzit despre ideea asta sau ceva asemanator niciunde in alta parte, in realitate sau in alta carte (rima, stop!!! :))) ). De ce oare?

Stiu insa un lucru: daca as fi un psihoterapeut specializat in relatiile de cuplu, as prescrie acest “tratament” negresit. De altfel, acum vreo 15 ani cand studiam si eu psihologia si psihoterapia, un profesor ne spunea ca este absolut imperios necesar pentru reusita unei relatii in timp ca, intr-un cuplu, cate unul dintre parteneri sa spuna cateodata: "Acum vreau, am nevoie sa fiu singur in camera cealalata sau in parc pentru ca sa fac lucrul cutare sau cutare. Asta nu inseamna nicidecum ca nu te mai iubesc. Te iubesc, dar acum vreau sa fiu singur." Sau, mai poetic: Da-mi ocazia sa-mi fie dor de tine! Iar eu sunt total de acord.

Tu ce parere ai? Sunt chiar curioasa! Te rog, spune-mi! :)


(Titlu: Elevul Dima dintr-a saptea; Autor: Mihail Drumes; editura: Art 2011; nr. de pagini: 462; pret: 25 lei. Este doar una dintre cele cateva editii disponibile de la diverse edituri. In anii '90 cand am citit-o eu era in doua volume, pe o hartie de calitate proasta, cu o grafica indoielnica. Dar cui ii pasa? Nu mie :) )


PS. Dupa cum mai spuneam si in alte postari precedente, de ceva timp m-am apucat de inventat Basmalutele Fericite COCO BONGO, asa incat o sa va arat cate o basmaluta la (aproape) fiecare postare de aici, de pe blog :) Legatura - probabil aparent inexistenta - dintre basmalute si carti este aceea ca ambele sunt lucruri - de fapt, activitati, mai curand - care pe mine ma fac nespus de fericita. Asa ca m-am gandit ca e posibil sa-i faca si pe altii fericiti. Cum spuneam si in prezentarea COCO BONGO de pe Facebook, imi doresc ca aceasta sa fie contributia mea patrata (pentru ca basmalutele sunt patrate :) ) de fericire, veselie, iubire si culoare in lume. :) De aceea si nu numai, COCO BONGO este, nici mai mult, nici mai putin, Fericire la Patrat :).

In cazul in care iti face cu ochiul vreuna dintre basmalutele prezentate pe acest blog, vrei sa mai vezi si alte modele, ai in minte un model cu totul nou de basmaluta sau pur si simplu esti curios (sau curioasa :D ) cu ce se mananca ele, ţup-ţup aici, pe pagina lor si numai a lor. :)





Niciun comentariu: