Ce e in Sacul Mosului Craciun? ;)

Carnati, sarmale, sampanie, vin, cadouri, brad, podoabe de Craciun, colinde, Mos Craciun, zapada cam deloc - iata spiritul Craciunului, asa cum il cunoastem in ultimul timp ;).

Ok. Perfect. In toata nebunia asta, m-am gandit sa propun o chestie (nu sunt eu inventatoarea ei nici pe departe, dar mi-a placut si vreau sa o promovez): toti cei care vom fi Mos Craciuni sa ne alegem cadourile un pic altfel decat pana acum. Adica nu din supermarket.

Exista printre noi persoane care au un anumit talent, adica stiu sa tricoteze, sa croseteze, sa coasa, sa picteze, sa faca bijuterii, podoabe, tacamuri unicat, oameni care au mici magazinase, nu mari hipermarketuri, oameni care au o pasiune pe care si-o urmeaza nu doar pentru ei, ci si pentru bucuria celorlalti, adica a noastra. Sunt oameni care muncesc cu pasiune, din pasiune, pentru ei, pentru copiii si familiile lor, si nu pentru a cladi mari corporatii care de obicei inghit sufletele. Sunt oameni care pot si vor sa lucreze in primul rand cu sufletul si pentru suflet. Sunt adevarati artisti si adevarati curajosi care au indraznit sa se rupa de rutina si sa fie altfel. Si sunt foarte talentati.

Deci, dragi Mos Craciuni, hai sa ne alegem cadourile pentru dragii nostri de la acesti oameni care incearca sa schimbe ceva pe lumea asta, care ofera frumusete si sensibilitate, care isi urmeaza visul, haideti sa ii sprijinim cumparand de la ei. In felul asta ii ajutam sa se dezvolte si sa devina din ce in ce mai buni in ceea ce fac, si astfel toata lumea va fi mai fericita: si ei, si familiile lor, si noi. Sa vi-i prezint pe cei cativa despre care stiu eu :)

Clarisa Lima - locuieste de ani buni in sudul Portugaliei, la Oceanul Atlantic, si de aproximativ 4 ani face cu propriile-i manute niste bijuterii unicat nemaipomenite! Colorate, vii, frumoase de nu se poate, minunate! De curand si-a deschis si pravalie online ;), care se cheama www.coryamor.ro. CORYAMOR este marca bijuteriilor create de ea (COR-culoare, AMOR-iubire). Clarisa este destul de cunoscuta printre romance, care cumpara cu precadere creatiile sale, dar nu numai, are cliente din toata Europa iar in vara aceasta un inel CORYAMOR a ajuns pana in Australia. :) Articole mai amanuntite despre Clarisa si CORYAMOR puteti citi chiar la mine pe blog precum si la Roxana Popa, Liana Toma si, in limba engleza, pe site-ul Inspiration of the Nation.
Bijuteriile Clarisei le puteti cumpara din trei locuri: fie direct de pe magazinul ei online mentionat mai sus, fie de la mine (am si eu un mic stoculet de bijuterii CORYAMOR ;), fie de la Magazinul Clandestino din Bucuresti, aflat la intersectia Bd. Carol cu Calea Mosilor.

Raluca Veber - si ea locuieste tot in sudul Portocaliei, la Oceanul Atlantic, la cativa kilometrii distanta de Clarisa, cu care este foarte buna prietena :). Raluca este artist cu patalama, adica a terminat Liceul de Arta din Baia Mare unde a studiat ceramica, dupa care a urmat Pictura la Bucuresti. La inceputul acestui an a inceput sa imbine aceste doua talente pe care le are spre bucuria mea si a lumii largi, ca sa zic asa, incepand sa conceapa bijuteriile marca RA., cu totul speciale, cum eu nu am mai vazut pana acum. Raluca modeleaza pasta ceramica in diverse forme bijuteresti, pe care apoi le picteaza, le prinde una de alta si gata bijuteria. Suna simplu, dar nu e tocmai asa, este vorba de fapt de munca multa si migaloasa, procesul de transformare a lutului in bijuterie durand aproximativ 10 zile. Insa rezultatul este extraordinar! Despre Raluca puteti citi mai in detaliu aici.
Bijuteriile Ralucai le puteti cumpara din doua locuri: contactand-o pe ea direct pe adresa de email dekorara@gmail.com sau pe Facebook la http://www.facebook.com/razulejo, sau de la Magazinul Clandestino din Bucuresti.

Galateea Stoica & Sis. (Surorile Sisters, cum imi place mie sa le zic :) - sunt 4 surori care tricoteaza, croseteaza, fac brizbrizuri bijuteresti precum si alte lucrusoare minunate pentru dragele de noi, femeile ;). Pe Galateea o cunosc personal si e o fiinta foarte simpatica :). Ele au un site care se numeste inspired4fashion si daca doriti sa cumparati hainute, tricotate sau nu, sau brizbrizuri de la ele o puteti face contactandu-le direct la adresa de email contact@inspired4fashion.com.

Pe Lingurite Unicat - care face tacamuri personalizate, unicat, si pe Ilica Ana Maria - care face tricouri pictate, nu le cunosc personal, am interactionat doar pe Facebook, insa fac niste lucruri foarte frumoase si merita sa aruncati un ochi la ele in ograda ;). Pentru a cumpara de la ele, le puteti contacta personal.

Magazinul CLANDESTINO - Hippie & Folklore! din Bucuresti - este o mica afacere de familie a Lilianei si a sotului sau, Mirel. Un magazinas mic si cochet, decorat de ei personal de la A la Z. De fapt, ei sunt cei care se ocupa de magazin, de la aprovizionare si pana la vanzare. Dupa cum ii spune si numele, acolo gasiti haine, incaltaminte si accesorii foarte originale si foarte diferite de tot ce-ati vazut pana acum. Majoritatea dintre ele, de fapt toate, cred, sunt lucrate manual din materiale naturale de foarte buna calitate si sunt unicat sau in serie foarte mica. Motiv pentru care si bijuteriile Ralucai si ale Clarisei se simt acolo in elementul lor si sunt foarte rasfatate :).
Daca doriti sa cumparati de la Clandestino, Lili si cu Mirel va asteapta la magazin cu drag, la adresa din Bd. Carol nr 63. Va asigur ca sunt niste gazde perfecte.

Deci, dragi Mosi Craciuni, in concluzie, mai sunt doar cateva zile pana la Craciun, asa ca nu asteptati sa va dati de ceasul mortii in ultima zi, ci actionati chiar acum ;)

Opera, prima mea iubire :)

Asa este, abia acum mi-am dat seama de asta :). Cand eram mica-mica, probabil inca de la gradinita, pentru ca imi aduc aminte ca nu stiam inca sa citesc cursiv (sau chiar deloc, cred), mama a inceput sa ma duca la Opera. De fapt, la spectacole de balet. Cred ca tocmai din cauza ca nu stiam sa citesc, pentru ca imi aduc aminte si ca m-a dus o data la film si am pus-o sa-mi citeasca tot filmul, lucru destul de neplacut pentru ea, sunt convinsa, pentru ca 1) nu putea urmari filmul calumea si 2) ii deranja pe ceilalti spectatori desi imi citea oarecum in soapta.

Asa se face ca imi aduc si acum aminte de Craiasa zapezii, Spargatorul de nuci, Coppelia, Lacul lebedelor, Frumoasa din padurea adormita, Motanul incaltat (asta cred ca era ceva si cu voce, special pentru copii) cu multe amanunte legate de costumele lor - tin minte perfect costumul Craiasei si cizmele rosii ale Motanului, il tin minte pe spargatorul de nuci si intrebarea mea catre maica-mea, De ce e nuca asa de mare ca nucile sunt mai mici?, multe amanunte legate de decoruri.

Mai tarziu, pe masura ce m-am marit si am inceput sa inteleg mai mult, a inceput sa ma duca si la spectacole de opera clasica, cu cantareti, cor si tot ce trebuie. Ii tin minte pe Spiess si Eugenia Moldoveanu in Boema, tin minte Traviatta, Carmen, Barbierul din Sevilla, Liliacul - jucat la Opera, nu la Opereta, Tosca, Paiate, Cavaleria Rusticana si atatea altele. Ce vremuri!

Si iata ca la 1 septembrie 2007, intammplandu-se sa fiu in vacanta in tara, am participat la prima editie a Promenadei Operei. Adica, artistii au iesit din "casa" lor in "gradina" Operei si au cantat pentru toata lumea, gratis :). A fost montata o scena in toata regula si in fata scenei, direct pe iarba, au fost asezate multe multe randuri de scaune de plastic. Cam cu o ora inainte sa inceapa spectacolul acestea erau toate ocupate (noroc cu mama care mersese inainte si-mi ocupase si mie, care am venit chiar cand sa inceapa, loc) asa ca s-a stat si direct pe iarba sau in picioare. A fost extraordinar si ideea asisderea!

Si iata din nou ca dupa 5 ani am fost iar la Promenada Operei, editia a 6-a, anul acesta tot pe 1 septembrie :). De data asta ne-am dus cu totii cu vreo 2 ore inainte sa inceapa si astfel am gasit ce locuri am vrut :). Organizatorii au facut niste chestii dragute, au dat oricui cerea cate o pelerina de ploaie impachetata intr-o... mingiuta si cate un evantai rotund din carton cu programul serii. De asemenea, au montat doua panouri din acelea prin care-ti bagi capul, unul cu un cuplu de balerini si altul cu Manon Lescaut, si de asemenea un alt panou cu sala operei si cu doua scaune in fata lui, si 2-3 fotografi care faceau poze la acele panouri oricui voia sa-si bage capul prin balerini sau prin Manon :P, sau sa stea pe scaune in asa-zisa sala a Operei. O chestie haioasa si distractiva, dar un bun instrument de marketing, pozele fiind apoi postate pe Facebook pe pagina Operei Nationale Bucuresti si pe alte pagini si facand astfel foarte multa lume sa auda despre acest eveniment si, implicit, despre Opera Romana.

Spectacolul a fost foarte frumos, auditia foarte buna - cu toate ca s-a desfasurat in aer liber in Piata aglomerata a Operei din Bucuresti - orchestra, corul Operei si solistii - extraordinari!

As vrea sa mai spun ca acum doua ierni am avut o alta perioada cand am facut o cura de opera la Opera din Bucuresti, cu Baiadera, Faust, un balet modern si foarte frumos pe muzica din Simfonia Fantastica, si Tango Emocion, primul (si, pana acum, ultimul) spectacol pe care l-am vazut in foyerul galben al Operei si nu in sala mare, o premiera, un fel de opera facuta din bucati, ceva mai scurta, cu un cuplu de actori-cantareti-dansatori, in care s-a dansat tango pe bucati din autori celebri. Total atipic si total minunat!

Ceea ce imi doresc acum cel mai tare este sa se reia si Revelionul la Opera si, daca se reia, sa fiu prezenta! Cred ca un astfel de Revelion s-a organizat doar o singura data intre 2009-2010, a fost destul de scump, nu locuiam in Bucuresti atunci si nu am participat. Cred ca nu le-a adus un profit prea mare pentru ca nu l-au mai reluat. Poate se razgandesc, tineti-mi pumnii, va rog! ;)

Teatrul Globe la Bucuresti - Et in Arcadia ego!

Nu scriu prea des pe-aici, desi as vrea sa o fac si as avea si ce sa scriu. N-am timp sau poate nu-mi fac timp, nu stiu. Imi tot propun sa schimb asta dar tot nu o fac... Ma rog... Ideea e ca in vara asta am fost la teatru si la opera. :)

The Globe - celebrul teatru al lui Shakespeare din Londra - a venit la Bucuresti pentru a juca piesa "Cum va place". Este de fapt vorba despre un turneu - promotional, adica pt reclama, deoarece specatorii nu au nevoie de bilet, intrarea fiind libera - pe care il fac prin toata Europa de cativa ani (cred) in fiecare vara, cu o trupa restransa la doar cativa actori, si in care au inlcus si Bucurestiul de anul trecut. Cand l-am ratat, nestiind de el. Anul asta insa fusei la locul faptei :D. In Piata George Enescu, in fata Ateneului Roman adica.

Desi era o caldura infioratoare - mijlocul lui iulie, deh (11 si 12 iulie) - cu jumatate de ora inainte de ora X (7.30 pm) cand trebuia sa inceapa toate locurile erau deja ocupate. Asa ca ne-am postat si noi in picioare undeva in spate unde era amenajata un fel de terasa acoperita unde se vindea bere, suc etc., gandind ca daca nu gasim pana la urma niste locuri, plecam la un moment dat, pt ca era imposibil sa stai asa ore intregi.

Incepe piesa (afara era inca lumina) si incet incet intram in atmosfera. De mentionat ca au avut un mod foarte haios de a ne ruga sa inchidem telefoanele mobile care mi-a placut si mi s-a parut inspirat: ca un fel de mica sceneta jucata la inceput de tot in care spuneau asta, mi-e greu sa povestesc. Asa, si dupa vreo 10 minute incep oamenii, spectatorii adica, sa se ridice si sa plece. Palcuri-palcuri. La 8.30 eram deja asezati si noi. Fericiti. A fost si o pauza de vreo jumatate de ora, in care a plecat si mai multa lume. Ma intrebam de ce au venit oamenii aia cu 1-2 ore inainte de inceperea spectacolului ca sa-si ocupe loc, pentru ca apoi sa plece dupa juma de ora sau la pauza. Hm... O explicatie ar putea-o constitui faptul ca spectacolul s-a tinut in limba engleza. Normal! Doar erau englezi! Sau poate asta nu face parte din explicatie? Nu stiu, nu cunosc si sincer, e prea putin important.

Important este ca mie mi-a placut, m-am simtit extrordinar si am plecat de-acolo super fericita. Nu m-as fi asteptat, avand in vedere ca reprezentatia a fost in aer liber, intr-o piata aglomerata pe unde trec multe multe masini, autobuze, oameni, salvari, masini de politie si iar autobuze, si iar masini, si iar asa si tot asa, care ar fi putut altera calitatea spectacolului. L-au alterat, dar mult prea putin, astfel incat impresia generala la sfarsit a fost nemaipomenita! Oamenii sunt extraordinari si merita sa va luati bilet la un spectacol al lor daca va duceti la Londra, mai ales ca acolo se va juca in formatie completa de actori si mai ales chiar in teatrul acela special, in aer liber, in picioare, ca pe vremea lui Shakespeare. E o experienta pe care eu am ratat-o cand am fost la Londra. Insa chiar si la Bucuresti, cu doar cativa actori si cu un decor minim, au facut un show de exceptie! Bravo lor, bravo The Globe!

(iata aici un articol "oficial" cu mai multe amanunte "tehnice", sa le zicem, si ceva poze mai acatarii)

Ma intorc...

...la culori si caravele,
Si la cartile mele...

Am cam lasat blogul in parasire. Ma intorc acum "acasa" cu gandul ca...

Ar fi bine daca ne-am gandi la cei de langa noi, la binele lor, la fel de mult ca si la noi. Ar fi bine daca am fi mai putin ipocriti. Ar fi bine daca am fi mai inteligenti. Ar fi crucial daca am gandi cu capul nostru, nu cu al altora. Ar fi, deci, bine daca ne-am folosi creierul pe care-l avem si nu ne-ar fi prea lene sa facem asta. Ar fi bine ca cei care se numesc intelecuali sa nu se considere superiori muritorilor de rand prin asta. Ar fi bine sa fim mai toleranti cu parerile celorlalti. Ar fi bine sa avem mai mult bun simt si sa nu venim la cineva in "casa" ca sa-l injuram. Ar fi bine ca, daca ne credem culti, sa chiar fim. Ar fi bine ca, daca ne credem crestini, sa chiar fim. Ar fi bine sa ne iubim unii pe altii mai mult decat o facem acum pentru ca, in final, vom fi judecati dupa cat de mult am iubit.

Ar fi bine ca o disputa politica sa se poarte civilizat. Ar fi bine sa nu confundam optiunile politice si exprimarea lor cu umanitatea si prietenia. Ar fi bine sa fim constienti de faptul ca nici unul dintre noi nu suntem, pentru ca nu putem fi, apolitici. Ar fi bine sa ne gandim de zece ori inainte sa stricam o relatie de prietenie din motive politice. Ar fi bine sa ne respectam mai mult, muuult mai mult, unul pe celalat, si in mod real, nu doar declarativ. Ar fi bine sa fim constienti ca cine ucide cu sabia, de sabie va pieri. Ar fi bine sa ne uitam in jurul nostru si sa luam aminte mai mult la ce se intampla acolo. Ar fi bine sa ascultam mai mult decat sa vorbim.

Ar fi bine sa va scutesc de cugetarile mele "intelectuale", sa ma intorc "acasa", departe de lumea dezlantuita sau poate mai aproape de ea decat cred. Ar fi asa de bine!

Deocamdata, insa, sunt foarte dezamagita si ar fi bine sa-mi treaca!

Mi s-a pus pata! - Tia :)

Cum-necum, din Portugalia am ajuns in Dublin-ul irlandez (nu ca ar mai fi si un altul pe planeta, imposibil! :D). Bine, e un fel de a spune cum-necum, pentru ca stiu exact cum: prin Clarisaaaaaaa ;). Clarisa este comoara care la randul ei descopera comori (asa cum ii sta bine unei comori, desigur :P) si e extrem de generoasa si le imparte cu noi toti :).



Deci, Dublin. Ploaie, frig, bere, verde crud, James Joyce... si Tia O'Connor :). Romanca si ea, cum altfel ;), locuieste la Dublin impreuna cu sotul si catelul Ursulica (adorabila - e fetita, o puteti cunoaste pe Facebook :P) si creeaza albume su-per-be!!! Si nu numai, canta in cor (a cantat in corul Madrigal timp de 12 ani!!), croseteaza, tricoteaza si sunt sigura ca mai face si multe alte lucruri frumoase. Pe Tia o cunosc mai putin (din nou, doar virtual), Clarisa o cunoaste ceva mai bine, dar stiu un lucru: albumele ei sunt de pe alta planeta, atat sunt de frumoase! Si asta doar din poze, imi dau seama cat de frumoase sunt de fapt in realitate! Mai e nevoie sa spun ca sunt unicat?



Ah, cu siguranta insa e nevoie si vreau sa mai spun ceva, deloc de neglijat: pentru multe dintre albumele ei, Tia foloseste hartie facuta de ea! Deci, inca o data: HARTIE FACUTA DE EA! Va imaginati voi chestia asta? Tia face hartie, nu stiu cat se chinuie (din nou vad ca rima-i frate cu romanu' sau mai bine zis, cu romanca de mine :D), dar rezultatul este incredibil!



Uitandu-ma prin albumele ei, imi dau seama ca sunt perfecte pentru ocazii speciale cum ar fi zile de nastere, casatorii, bebei si aniversari de tot felul si sunt minunate pentru a fi oferite cadou in astfel de ocazii sau pur si simplu fara nici o ocazie, doar de drag :).





Pentru a face o comanda sau pentru mai multe detalii interesante, puteti sa o contactati direct pe Tia aici.

Mi s-a pus pata! - Raluca :)

La scurt timp dupa ce am inceput sa pun la cale cu Clarisa colaborarea de care va spuneam in postarea precedenta, am descoperit-o pe Raluca Veber, prietena buna a Clarisei si oarecum vecina cu ea la malul oceanului in Portocalia. Tot romanca.



Si cand am descoperit-o, am ramas cu gura cascata si am cazut in fund de uimire. Raluca face bijuterii inspirate din placile de faianta decorate in stilul traditional portughez numit Azulejo. Bijuteriile sunt o incantare! Ceva cu totul unic, asa cum eu nu am mai vazut pana acum, extrem de speciale, emanand o pretiozitate si o eleganta extraordinare. Si poarta in fiecare milimetru patrat parfumul Portugaliei si briza Atlanticului.



Chestia care m-a dat si mai tare pe spate este ca Raluca face bijuurile de la "firul ierbii", cum s-ar spune, adica de la zero. Modeleaza chiar ea piesele de ceramica, dintr-o pasta speciala. Le lasa sa se usuce, apoi le picteaza. Apoi iar le lasa sa se usuce. Nu stiu daca le mai face sau nu ceva inainte sa le prinda si sa le asambleze in ceea ce va rezulta intr-o bijuterie superba si eleganta (sau doua, daca e vorba de cercei :D).



Bijuteria prin care am descoperit-o pe Raluca este o caravela portugheza. O opera de arta, intr-adevar, si prima dintr-o serie de caravele care a ajuns la piesa cu nr. 4 :)! De fapt, fiecare bijuterie facuta de Raluca este o opera de arta si, ca orice opera de arta care se respecta, este unica.



Un mic amanunt: Raluca este artista cu patalama, cum tot prietena ei spunea :) (rime, rime, si iar rime :))) ). Are "la activ" liceul de arta si universitatea de arta, unde s-a facut pictorita :). Raluca este pictorita, deci :).



Asaaaaa. Si cum am descoperit-o, cum i-am zis Clarisei sa vada daca nu doreste si ea, Raluca, sa trimita niste bijuuri de-ale ei drept stoculet in Bucuresti. Si Raluca a vrut! :) Spre marea mea incantare! :) Acesta este bonusul de care va spuneam in postarea precedenta :). Si piesele Ralucai, precum cele ale Clarisei, sunt cu mult mai frumoase si mai elegante in realitate decat in poze.



Asa ca va invit din nou la joaca ;), pentru a va bucura si voi cum m-am bucurat eu cand le-am primit si cum ma bucur in fiecare zi de ele admirandu-le si mangaindu-le. Efectul "bucuros" este garantat, va asigur! :)



Si, da, exista un singur mod sa va convingeti voi insiva ca nu indrug brasoave :P si sa aflati mai multe detalii referitoare la preturi sau orice altceva: contactandu-ma pe mine direct sau pe Raluca. Simplu :)



PS. Am uitat sa spun ca din seria de 4 caravele de pana acum, Caravela cu nr. 2 este a meaaaaaaaaa!! Iar Raluca mi-o va trimite cat de curand! :) Mai este nevoie sa spun ca nu mai pot de nerabdare pana vine? :P



PS 2. Vreau sa mai spun ceva foarte important: le multumesc enorm si Ralucai si Clarisei pentru ca au avut increderea de a-mi trimite si lasa pe mana unele dintre, probabil, cele mai dragi lucruri facute de ele, fara sa ma fi vazut vreodata la fatsa decat in poze, pentru ca noi in continuare ne cunoastem doar virtual. Multumesc!

Mi s-a pus pata! - Clarisa ;)

Acum vreo luna si ceva mi s-a pus pata!! O pata mare si colorata in toate culorile pamantului, ale soarelui portughez si ale Atlanticului :). O pata care se cheama Coryamor.



O cunosteam virtual pe Clarisa de vreo 3 ani si ceva cand inca mai locuiam in Qatar si cand amandoua ne dadeam pe un anumit blog politic colectiv, unde "colectivii" mai scapau si cate-o postare cu un apus de soare, cu ceva poze de prin vacante, cu vreo melodie mistoaca, despre vreo carte... Clarisa era (si mai este inca :) traducator si locuieste in Portugalia pe malul marii. La un moment dat, dupa ce m-am intors din Qatar si locuiam deja in Romania, ne-a spus ca la Festivalul International de Literatura care se tinea la Muzeul Taranului Roman din Bucu se va lansa o carte tradusa de ea a unui autor de care nu auzisem pana atunci. Autorul, portughez, desigur, urma sa fie prezent in carne si oase pentru a-si lansa cartea. Traducatoarea, Clarisa, romanca, nu. Si atunci, si-a trimis solii, pe noi si pe alti prieteni ai blogului ei (pe atunci, Facebook-ul nu era atat de popular). Deci, ne-am dus la Festival si ne-am simtit extraordinar! (oh, am inceput sa vorbesc in rime :P).



Dupa aceasta intamplare, am inceput sa o vizitez ceva mai des pe Clarisa pe blogu-i si asa am aflat ca ea face si bijuterii. Colorate, foarte frumoase si unicate. Nu exista doua la fel. Inele, coliere, bratari, cercelusi... Din lemn, din sarma, din pietre, din ceramica, din vopsea colorata :D ... Nu am aprofundat acest subiect din tot felul de motive, irelevante pentru povestirea noastra. La un moment dat ne-am imprietenit si pe Facebook, cum era si firesc :), si acolo am vazut din nou bijuuri frumoase si colorate, si noua colectie...



Si acum vreo luna, nu stiu cum si de unde citire, am intrebat-o hodoronc-tronc daca are si ceva bijuuri in Romania pe la cineva - vreau sa spun, un fel de stoc, asa - care sa fie disponibile pentru vedere, probare, etc., stiti voi ;). Si mi-a zis ca nu, ca a avut, dar nu mai are, dar de ce intreb? Pai intrebam pentru ca brusc mi se pusese pata si le voiam! Le voiam pe cat mai multe! Pe toate, de fapt! :D



Si daca le-am vrut, le-am avut :). I-am propus Clarisei ca, daca ea doreste si considera util, eu pot sa devin "filiala" ei in Romania, cu "sediul" in Bucuresti ;). Si ea a dorit! Asa ca intr-o buna zi cu soare, dupa o asteptare infrigurata, am primit din Portocalia o cutie maricica plina cu minuni. Cu minunile facute de Clarisa si cu un bonus la care nici nu am visat in momentul in care am pus la cale aceasta "afacere". Despre bonus, insa, in articolul viitor.



Deci, in concluzie, am la mine un stoculet de bijuuri unicat gata sa fie vazute in carne si oase - pentru ca sunt muuult mai frumoase in realitate decat in poze, este o realitate - , atinse, mangaiate, mirosite, gustate, probate si cumparate de catre voi. Sau pentru voi ;). Sau pentru a le oferi cadou :). Pentru a va putea juca cu aceste minuni ;), pentru a comanda sau pentru mai multe detalii referitoare la preturi sau la orice altceva trebuie doar sa ma contactati pe mine direct sau pe Clarisa. Simplu :)





Asa ca, va invit la joaca, ce ziceti? :)

Enescu la Bookfest 2012

De ziua bimbirasilor :), adica vineri pe 1 iunie, am fost sa citesc cu voce tare, in public, pentru copiii bolnavi, la Targul de Carte Bookfest, in cadrul unui proiect al Booktopia. Cum adica?



Pai, cu vreo saptamana inainte ma trezesc cu o postare pe profilul meu de Facebook de la duamna, prietena mea Ana, zisa Marin, cum ca nu ma bag si eu in asta daca tot sunt dependenta de citit? (era linkul cu proiectul). Zis si facut, m-am bagat. Adica m-am inscris pe site-ul proiectului cu cartea din care urma sa cetesc - Amintirile lui George Enescu (culese de) de Bernard Gavoty, editie bilingva franceza-romana, despre care voi spune cate ceva un pic mai jos -, cu nume, prenume, email etc. Si am asteptat sa vina ziua Z.



Ziua Z a venit, ne-am prezentat la locul faptei amandoua ca florile si ne-am pus la rand cu cartile si aparatele foto in brate - pentru a ne imortaliza una pe alta, of course, avand in vedere ca nici una din noi nu mai comisese asa ceva inainte. Ceea ce am si facut. Cititul s-a produs in fata camerelor de luat vederi care transmiteau in direct pe net. Fiecare cititor mergea la tribuna mov, lua un microfon in mana si se producea :D. Asa am facut si noi. M-a mirat faptul ca eu nu am avut emotii deloc, ci chiar m-am simtit in largul meu. Ba chiar m-a cam enervat cand a trebuit sa ma opresc. Dupa ce ne-am produs la tribuna violet, fiecare am primit o sacosa mov ca tribuna cu o sticla de apa de la sponsor. Frumos. Sigur, eu speram sa fie niscai carti in loc de apa, dar vrabia viseaza si ea malai, ce sa faca. Si gata.



Acum doua vorbe despre carte. Foarte frumoasa! Calma, lina, densa, plina de muzica. In 1951 Bernard Gavoty a prezentat la Radiodifuziunea Franceza douazeci de Convorbiri cu Geoarge Enescu, sub forma de interviu, adica intrebari si raspunsuri. Cartea de fata este de fapt punerea cap la cap a acestor convorbiri intr-o poveste care curge. Practic, in aceasta carte Enescu isi povesteste propria viata de cand era copil si pana la momentul cand povesteste. Amintiri, amintiri, toate impanate cu muzica si muzicieni. Acest om respira muzica, o muzica ce era cu mult inaintea timpului sau.

Un lucru care m-a impresionat a fost faptul ca el ajunsese sa isi urasca vioara, el, care era un mare virtuoz al acestui instrument a carui arta o dusese la perfectiune. De ce o ura, deci? Pentru ca ii lua din timpul pentru compus. El voia sa compuna, sa compuna si iar sa compuna. Insa trebuia sa si traiasca, iar vioara i-a adus painea cea de toate zilele.

Lucrul care m-a impresionat insa cel mai mult a fost faptul ca el a compus Rapsodia Romana, la ce varsta credeti? La 20 de ani! Super! A fost intr-adevar genial!

Am aflat multe despre Enescu din aceasta carte. Pana acum era doar un fel de monstru sacru undeva acolo sus despre care nu stiam mai nimic. Acum stiu ceva mai multe si il apreciez cu atat mai mult.

(Autor: Bernard Gavoty, George Enescu; editura: Curtea Veche Publishing Bucuresti 2005, editie aniversara aparuta cu sprijinul ICR; nr. de pagini: 372; traducere din franceza: Elena Bulai; pret orientativ: 20 lei)